Facultatea de Mecanica și Tehnologie

F

M

T

Studii

LICENTA

Undergraduate programs for adult and continuing students in a range of academic and professional fields.

DOCTORAT

Programele doctorale se desfășoară cu frecvență.

Finanțarea programelor doctorale se realizează din resurse proprii ale IOSUD – UPB sau cu plata taxelor de școlarizare, conform reglementărilor legale în vigoare.

Programele doctorale de cercetare se pot desfășura în limba română sau într-o limbă de circulație internațională (engleză, franceză, germană, etc.), cu avizul favorabil al mentorului.

Despre Noi

Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe Inginereşti, patru programe universitare de licenţă, şase programe de master şi doctorat în patru domenii doctorale. Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin transmiterea cunoştinţelor, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului de cercetare. Facultatea dispune de un corp profesoral format din  9 profesori universitari, 14 conferenţiari, 15 şefi de lucrări şi 2 asistenţi universitari. Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a programelor de studii în cadrul aceluiaşi domeniu. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat.

Contact

LEAD
ERS

Global thinkers. Engaged leaders. Investing in knowledge.

APPLY

01

You Apply

Tell us a little about yourself and we’ll help with the rest. Our convenient online application tool only takes 10 minutes to complete.

02

We Connect

After you submit your application, an admissions representative will contact you and will help you to complete the process.

03

You Get Ready

Once you’ve completed your application and connected with an admissions representative, you’re ready to create your schedule.

CAM
PUS

At Kempbelle University, we prepare you to launch your career by providing a supportive, creative, and professional environment from which to learn practical skills, build a network of industry contacts.

83%

of recent graduates
started new job

134

degree programs

#1

most international
university

LEADE

RS

Scholarship
Programs

At Kempbelle University, we prepare you to launch your career by providing a supportive, creative, and professional environment from which to learn practical skills, build a network of industry contacts, and gain real-world experience.

Tuition & Fees

This new plan is designed to reduce the average cost of a Make School Education while preserving the core protections of ISAs – if you don’t have a job after Make School, you should not have to pay until you are employed.

Tuition Costs,
2020-2022

  • Fall 2020 $15,000
  • Spring 2021 $15,000
  • Summer 2021 $10,000
  • Fall 2021 $15,000
  • Spring 2022 $15,000

total

$ 75,000

Tuition Costs,
2021-2023

  • Fall 2021 $10,000
  • Spring 2021 $10,000
  • Summer 2022 $15,000
  • Fall 2022 $25,000
  • Spring 2023 $25,000

total

$ 85,000

STUD ENT
LIFE

Our students create a vibrant and inclusive community

News & Events

The Campus Experience

At Kempbelle University, we prepare you to launch your career by providing a supportive, creative, and professional environment from which to learn practical skills, build a network of industry contacts, and gain real-world experience. You’ll have the opportunity to generate innovative design and business solutions.